FLACARA ILUMINARII


MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!
Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

Legea Cercului

 


Maha Chohan

Câțiva dintre oameni cunosc serviciul excelent oferit omenirii de către Lorzii Karmei. Numele " Lorzii Karmei " generează multă teama de pedeapsă printre cei care nu înțeleg natura lor semnificativă în serviciul pentru viață. Numai în ultima vreme dragostea și recunoștința omenirii a înregistrat o creştere în acest sens faţă de luna august a acestui grup de Ființe pentru serviciul lor de mila, mai degrabă decât de pedeapsă.


Kuthumi

Legea Cercului creează cauzele și obținerea efectelor lor finale, este inexorabil. Energia magnetizată și folosită, trebuie să se întoarcă la expeditor, ca fericire, dacă energia a fost folosită în mod constructiv, sau nefericire, dacă energia a fost folosită în mod dăunător. Când un suflet ajunge la un punct de a cere Lui Dumnezeu ajutor, pentru acțiunile lui trecute, pentru a-şi pune sufletul în ordine divină cu legile iubirii din nou, atunci Lorzii Karmei îi pot oferi o asistență mult mai mare.

Channeled de Geraldine Innocenti - Podul spre Libertate

Extrase din învăţăturile Chohanilor din Raze


Rugăciune pentru Iluminare și Pace 

PreaIubită Prezență EU SUNT, revarsă din inima iubiţilor Alpha și Omega, din inima iubiţilor Helios și Vesta, în inimile și mințile noastre individuale, valuri glorioase din Flacăra Aurie, de Iluminare și Pace. Inundați-ne cu uleiurile prețioase universale de Cunoaștere și Ințelepciune.

 

Veniți acum și îndreptați-vă Razele prețioase de Lumină Divină, Iluminare și Pace în fiecare aspect al vieţii noastre. Inundați Pământul și omenirea cu Flacăra Aurie a lui Hristos, Iluminare, Înțelegere și Pace din inima Lui Dumnezeu, din Marele Soare Central.

 

Flacără Divină a Iluminării, Binecuvântează lumea mea astăzi. Valuri Aurii ale Păcii, Binecuvântează-mi lumea mea, în calea perfectă a Lui Dumnezeu. Flacără a Luminii, este atât de minunat să te privim! EU SUNT Înțelepciunea voastră în tot ce – EU SUNT. Fântână Aurie a Iluminării, Infuzează  fiecare parte a ființei mele cu Uleiul Auriu. EU SUNT, EU SUNT, EU SUNT Iluminare aprinsă prin inima, mintea şi sufletul meu! 
(Repetați invocarea completă de 3 sau 6 ori)

   Maeştrii Ascensionaţi prin Aurelia L.J

   Traducere  Suzi Mirea

Informatiile prezentate se pot transmite mai departe, doar mentionand sursa, link-ul original !!!

Din RESPECT pentru semenii nostri – invatatorii nostri, prin Renasterea Constiintei Lemuriene!